Lucrari apicole din luna ianuarie

Luna ianuarie:

Lucrari de sezon: In luna ianuarie devin posibile zboruri de curatire ale albinelor iar odata cu aceasta inceperea cresterii puietului, ridicarea si mentinerea in cuiburi a unei temperaturi constante de 34-35 grade celsius. Totodata consumul de provizii al unei familii de albine normale care in perioada octombrie-decembrie s-a mentinut la aproximativ 0.7 kg pe luna aproape ca se dubleaza in ianuarie, pentru ca in februarie sa ajunga la 2-3 kg.
Ca si in lunile noiembrie si decembrie trebuie sa se aiba in vedere ca familiile de albine deranjate in aceasta perioada de soareci, pasari si animale de curte, prin zdruncinarea stupilor etc..., se nelinistesc si ca urmare consuma mai multe provizii de hrana. Astfel se imbolnavesc de diaree, se uzeaza mai repede si deseori pot pieri in intregime pana la sosirea primaverii.
Lucrari in stupina: -Prevenirea nelinistirii albinelor prin patrunderea in cuiburile acestora a soarecilor, zdruncinarea stupilor de pasari si animale de curte, atacul cicanitorilor, pitigoilor si vrabiilor.
-Verificarea modului de iernare a familiilor prin controale auditive la 2-3 saptamani, sau ori de cate ori starea timpului permite sau impune aceasta lucrare, pentru a se putea indrepta la timp starile anormale ivite.
-Favorizarea zborurilor de curatire prin desfundarea si indepartarea albinelor moarte de la urdinise, curatirea si indepartarea fara zgomot a ghetii sau zapezii de pe scanduriile de zbor.
-Inlaturarea zapezii de pe vatra stupinei si asternerea pe suprafata ei a unui strat de paie sau frunze pe care albinele se pot aseza si relua zborul dupa efectuarea zborului de curatire.
-Instalarea adapostului pentru albine intr-un loc insorit adaugand 5 g sare de bucatarie la un litru apa improspatata in fiecare zi.
-Hranirea suplimentara a familiilor intrate in iarna cu provizii de hrana insuficienta, folosind miere si pastura in fagurii de la rezerva stupinei, mierea granulata, serbet de zahar, polen proaspat (de la alun si arin) sau in amestec cu inlocuitori de polen.
Lucrari in atelierul stupinei: -Continuarea curatirii, dezinfectarii si reconditionarii stupilor de rezerva, a ramelor si uneltelor.
-Insarmarea ramelor si fixarea fagurilor artificiali in ele.
-Deparazitarea fagurilor claditi de la rezerva stupinei cu preparatul "Galezol" fabricat de institutul de cercetari si productie pentru apicultura.
-Prepararea serbetului de zahar.
Cam acestea sunt lucrarile care trebuie executate in luna ianuarie. Voi continua si cu restul luniilor!

6 comentarii: